Sanatoriul de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală ”Dr. Dimitrie Cantemir” Bălțătești

 

Servicii medicale și tarifele aferente acestora

 

 


Informații generale  
CAZAREA PACIENŢILOR INTERNAŢI SE VA EFECTUA ÎN HOTELURILE:NARCISA, OZANA ŞI TOPOLIŢA. RECEPŢIA PACIENŢILOR, CABINETELE MEDICILOR ŞI CAMERA DE GARDĂ SUNT DISPUSE LA PARTERUL HOTELULUI NARCISA
  

A. Sanatoriul de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală ,,Dr. Dimitrie Cantemir” Bălţăteşti, are încheiate contracte de furnizare de servicii medicale pentru recuperare reabilitare a sănătăţii acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru asiguraţi în sistemul naţional de asigurări de sănătate:
  Începând cu 16.03.2026, Sanatoriul de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală ,,Dr. Dimitrie Cantemir” Bălţăteşti asigură asistenţă de recuperare de specialitate.
 

  ATENŢIE:
 
DATORITĂ LUCRĂRILOR DE MODERNIZARE LA HOTELUL BĂLŢĂTEŞTI, CAZAREA PACIENŢILOR INTERNAŢI SE VA EFECTUA ÎN HOTELURILE: NARCISA, TOPOLIŢA ŞI OZANA.
  - ESTE INTERZISĂ INTERNAREA PACIENȚILOR CU ANIMALE DE COMPANIE.

Planificarea pentru tratament/recuperare se face direct la sanatoriu, pe baza următoarelor documente:

 - cerere scrisă adresată comandantului prin care se solicită internarea pentru tratament/recuperare, precizând data sau perioada, conform anexei nr. 1.

La prezentarea în sanatoriu se achită contravaloarea serviciilor care intră în responsabilitatea pacientului, conform Contractului-cadru, respectiv 52 lei/zi de spitalizare .

La această sumă se adaugă:

  • diferență de confort 2* ( cazare și masă) pentru pacienții cazați la hotel Narcisa și hotel Topolița de 59,13 lei (pacienții cu regim comun) sau 48,13 lei/zi (pacienții cu regim diabetic);

  • diferență de confort 3* ( cazare și masă) pentru pacienții cazați la hotel Ozana de 75,13 lei (pacienții cu regim comun) sau 64,13 lei/zi (pacienții cu regim diabetic).

 Beneficiarii unor legi speciale (revoluţionari, veterani de război, persoane cu handicap, deportaţi politici, etc.), vor achita doar diferența de confort pentru 2*, respectiv 3*.

  Menționăm că veți fi contactat telefonic înainte cu 72 de ore de la data prezentării în sanatoriu, pentru a confirma prezența dumneavoastră la tratament. În momentul contactării telefonice vă rugăm să precizați dacă datorită condiției medicale sunteți pacient dependent scaun cu rotile sau alte dispozitive (cadru sau cârje) pentru a vă fi asigurată cazarea la etajele inferioare ale spațiilor de cazare.
   Se va respecta întocmai, data internării înscrisă în document, evitându-se astfel imposibilitatea de a fi cazat în spațiile hoteliere.
  În funcție de bugetul alocat și încadrarea în cuantumul alocat cu această destinație, ne rezervăm dreptul de a anula perioada specificată și a vă anunța în timp util despre reprogramarea dvs.

CONTRAVALOAREA CONTRIBUŢIEI PERSONALE PENTRU SERVICIILE DE CAZARE, MASĂ ŞI TRATAMENT, SE VA FACE ÎN NUMERAR LA CASIERIA UNITĂŢII ÎN PRIMELE 5 (CINCI) ZILE DE LA INTERNARE.

  B. Sanatoriul de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală ,,Dr. Dimitrie Cantemir” Bălţăteşti, asigură servicii de tratament balnear, cazare şi masă pentru beneficiarii biletelor eliberate de CASNAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE:
 - biletele de tratament se pot procura de la Casele Judeţene de Pensii respectiv, în Bucureşti de la Casele de Pensii de sector, pe baza următoarelor documente:
   - cerere tip către Casa Judeţeană de Pensii;
   - recomandarea medicului de familie sau medicului specialist;
   - ultimul talon de pensie;
   - copie şi original B.I./C.I.;
   - valoarea biletului este de 50% din pensie.
Beneficiarii de bilete gratuite (decretul lege 118/1990, I.O.V.R., veterani de război, revoluţionari, invalizi, văduve de război, Legea 189/2000, persoane cu handicap), se vor prezenta la casele de pensii, în teritoriul din care fac parte cu domiciliul, unde vor depune şi documentele justificative pentru a dovedi această facilitate.

C. Pentru pachete de servicii de tratament balnear și de recuperare:
Cazare Hotel Ozana:
     - cameră cu 2 paturi/pat/zi = 109,20 lei;
     - garsonieră cu 2 paturi/pat/zi = 152,80 lei;
     - apartament/pat/zi= 196,50 lei.
Cazare Hotel Narcisa și Topolița:
      - cameră cu 2 paturi/pat/zi = 87,30 lei;
      - garsonieră cu 2 paturi/pat/zi = 131,00 lei;
Masă = 100 lei/zi.
      
Tratament - lista anexă tarife proceduri.



D. Sanatoriul de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală ,,Dr. Dimitrie Cantemir” Bălţăteşti are încheiat un contract prestări de servicii cu farmacia comunitară S.C. MADO G. PHARMA S.R.L., cu sediul în Piatra Neamț, în conformitate cu art. 1, art. 2, alin. 7 și art. 3 alin. 2 din Legea nr. 266/2008 - Legea farmaciei și cu art. 26 din Ordinul  M.S. nr. 444/2019 pentru aprobarea Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice.

 

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK